Ziua 20 – Luni, 13 Aprilie

Dieta Cerească

Pasaj Biblic de Meditat: Ioan 6:27-35

Verset Cheie: „Isus le-a zis: ‘Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată.” Ioan 6:35

“Sătulul calcă în picioare fagurul de miere, dar pentru cel flămând toate amărăciunile sunt dulci.” (Proverbe 27:7)

Nimic nu mă poate ajuta să nu poftesc mâncare nesănătoasă cum o face stomacul plin. Dacă îmi este foame, aș putea mânca orice mi-ar părea apetisant. Dar atunci când sunt sătul, chiar și desertul preferat nu mai reprezintă o tentație.

Am realizat că acest lucru este valabil și în umblarea mea de creștin. Dacă îmi este foame, orice mi-ar putea părea apetisant. Dar dacă sunt plin din punct de vedere spiritual prin petrecerea unui timp de calitate cu Isus în Cuvântul Său, lucrurile lumii nu mă mai atrag atât de ușor.

Din păcate, în ciuda intențiilor mele de a face ce este bine, poftele/dorințele mele ajung să mă conduncă, pentru că nu m-am hrănit cu suficientă hrană cerească. Așa că cedez ispitei de a mă hrăni cu mâncarea nesănătoasă pe care mi-o oferă vrăjmașul, chiar dacă știu că mă va afecta negativ.

Din acest motiv, pentru mine, această promisiune este plină de putere: “Isus le-a zis: ‘Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată.” (Ioan 6:35)

Wow! Un plan de dietă incredibil! Isus ne promite că nu ne va fi foame NICIODATĂ și NICIODATĂ nu ne va mai fi sete, atunci când venim la El.

Acum, cei care îl ascultau pe Isus probabil s-au gândit că se referea la hrană fizică, așa că Isus a trebuit să explice clar cum ne putem hrăni cu El: „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe cari vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă.” (Ioan 6:63). Isus promite că El ne va hrăni – ne va sătura – prin Cuvântul Său.

Acum realizez de ce au fost momente când care mi-a fost atât de greu să rezist ispitelor vrăjmașului. Prea adesea m-am înfometat. Atunci când neglijez să îmi iau timp să mă hrănesc cu Hristos prin Cuvântul Său, îmi este cu mult mai greu să fac față și să biruiesc încercările și ispitele din ziua aceea. Dar atunci când sunt umplut cu Hristos – săturat prin Cuvântul Său – nu mai sunt ispitit de tentațiile ieftine ale acestei lumi vechi. Hai, alătură-mi-te! Astăzi, haideți să ne hrănim cu Hristos și Cuvântul Vieții. Pentru că doar El ne poate sătura!

Provocarea unei rugăciuni din inimă

Dragă Tată Ceresc, pe măsură ce vom continua să ne rugăm pentru biserica noastră, astăzi strigătul inimilor noastre este să ne dai mai mult pe Isus! Am obosit să găsim lumea asta atrăgătoare. Te rog, satură-ne cu Isus, pentru ca toate celelalte, în comparație cu El, să le vedem ieftine și neatrăgătoare. Dă-ne foame și sete după Cuvântul Tău și după lucrurile cu valoare veșnică. Îți mulțumim că pe măsură ce venim la tine, foamea și setea nu ne vor mai cuprinde NICIODATĂ, pentru că ne-ai promis că ne vei da pâinea vieții. Îți multumim Tată că ne-ai ascultat rugăciunile. În numele lui Isus, Amin.

Scris de Zac Page

(Zac Page este pastor al bisericii adventiste Templeton Hills, în Templeton, California.)

Traducere: Sarah Ștefan

MOTIVE DE RUGĂCIUNE

”Iacov a biruit pentru că a fost stăruitor și hotărât. Experiența vieții sale dă mărturie cu privire la puterea rugăciunii stăruitoare. Acum trebuie ca noi să învățăm această lecție a rugăciunii biruitoare, a credinței ce nu lasă loc îndoielii. Cele mai mari biruințe ale bisericii lui Hristos sau ale creștinului nu sunt acelea care se obțin prin talent și educație, prin avere sau prin favoarea oamenilor. Ci sunt acele biruințe care sunt câștigate în camera de audiență cu Dumnezeu, când credința stăruitoare până la agonie se prinde strâns de brațul cel tare al puterii.” Patriarhi și  Profeți, p. 203

01. Rugați-vă ca “Ceea ce ar fi putut să fie” în 1901 să se petreacă în 2015 pentru a grăbi revenirea lui Isus.

02. Rugați-vă ca Duhul Sfânt să  fie Cel care  va conduce fiecare aspect al programului  sesiunii Conferinței Generale și ca multă rugăciune, incluzând mărturisirea păcatelor, umilință, împăcare, slujire neegoistă și concentrare pe misiune să fie printre noi toți participanții  și mai ales conducătorii.

03. Rugați-vă pentru o înțelegere și un entuziasm spiritual general pentru misiunea bisericii, care să ia locul oricăror alte subiecte de discuție.

04. Rugați-vă ca Dumnezeu să umple clădirea Alamodomului cu prezența Sa atât de puternic încât toți cei care vor intra în clădire să simtă prezența Duhului Sfânt.

05. Rugați-vă ca întâlnirile care vor avea loc la Conferința Generală să fie un punct de cotitură în istoria bisericii noastre.

06. Rugați-vă pentru cei care lucrează acum în spatele scenei, la planificare și logistică pentru sesiunea Conferinței Generale din San Antonio.

07. Rugați-vă pentru personalul hotelurilor din San Antonio, ca inimile lor să poată fi atinse de viețile multor adventiști de ziua a șaptea în timpul sesiunii Conferinței Generale.

08. Rugați-vă pentru revărsarea Duhului Sfânt asupra delegaților Diviziunii Asiei de Sud, Dumnezeu le știe numeledelegați  care vor veni la Conferința Generală.

09. Rugați-vă pentru inițiativele Misiunii în Orașe, care au loc în toată lumea ajungând la milioane de oameni pentru Hristos.

10. Rugați-vă pentru activități unite de evanghelizare și mărturisire la care să participe fiecare adventist de ziua a șaptea, bărbat, femeie sau copil, împuternicit cu puterea Duhului Sfânt, pentru că ne supunem conducerii Sale în viețile noastre.

Preluare de pe redesteptaresireforma.wordpress.com

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *