Ziua 9 – Hristos reflectat în biserică

Eu în ei, şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. Ioan 17:23

Format Sugerat pentru Timpul de Rugăciune

Laudă (aproximativ 10 minute)

  • Începe timpul tău de rugăciune lăudând pe Dumnezeu pentru că este bucurie, pace, răbdare etc.
  • Laudă pe Dumnezeu că El a chemat biserica Sa, biserica rămășitei, să fie lumină în lume.
  • Laudă pe Dumnezeu pentru că El va termina lucrarea care a început-o în biserică.

Mărturisire și revendicarea biruinței asupra păcatului (aproximativ 5 minute)

  • Cere lui Dumnezeu să-ți arate ce păcate ai nevoie să  mărturisești   în taină. Cere biruința Lui asupra acestor păcate.
  • Roagă-te ca Dumnezeu să te ierte pentru momentele când ai permis în inimă sentimente de invidie, suspiciune sau critică la adresa fraților. Roagă-te pentru o inimă nouă, plină de dragoste și compasiune.
  • Mulțumește lui Dumnezeu că te iartă așa cum a promis în 1 Ioan 1:9.

Cereri și mijlociri (aproximativ 35 minute)

  • Roagă pe Dumnezeu să-ți pregătească inima pentru primirea Duhului Sfânt.
  • Roagă-te ca familia ta să fie unită și ca pacea și iubirea să conducă bisericile noastre.
  • Cere lui Dumnezeu să curățe biserica pentru ca vizitatorii să simtă prezența Duhului Sfânt.
  • Roagă-te ca liderii bisericii (pastorul local, precum și conducătorii de la conferință, uniune, diviziune și Conferința Generală) să lucreze în dragoste, compasiune și unitate pentru a termina lucrarea pe care Hristos ne-a dat s-o facem.
  • Roagă-te pentru unitate în fiecare adunare și instituție a bisericii din întreaga lume, unitate bazată pe respect pentru Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciune umilă, puterea Duhului Sfânt, respect pentru regulile acceptate ale bisericii și angajament total în misiunea bisericii.
  • Roagă-te pentru smerenie în viața noastră, pentru a fi uniți în ascultare de conducerea lui Dumnezeu și față de procedeul bisericii de a lua decizii de comun acord și pentru a accepta ceea ce s-a hotărât la sesiunea Conferinței Generale.
  • Roagă-te ca să dedicăm mai mult din timpul nostru pentru valorile veșnice prin rugăciune și studiul Bibliei, permițând lui Dumnezeu să-Și conducă poporul după voia Sa, nu a noastră. Acest lucru ne va ajuta să stăm aproape de Dumnezeu și să îngăduim puterii Duhului Sfânt să schimbe tendințele lumești care amenință biserica lui Dumnezeu și viața noastră de zi cu zi.
  • Lucrarea în orașe – Roagă-te pentru Diviziunea Africii Centrale și de Est și orașele care au fost alese pentru lucrare.. Roagă-te ca fortărețele Satanei să fie zdrobite și în aceste orașe să se stabilească noi legături cu Domnul Hristos.
  • Roagă-te ca tinerii noștri și noi toți să fim protejați de influentele lumești tot mai mari. Roagă-te sa ne concentrăm asupra Cuvântului lui Dumnezeu și slujirii altora. Roagă-te ca bisericile locale să sponsorizeze și să susțină ocaziile de misiune și slujire pentru tineri.
  • Roagă-te ca cele șapte (sau mai multe) persoane de pe lista ta să-și simtă nevoia și să deschidă inimile la lucrarea Duhului Sfânt.
  • Roagă-te pentru nevoile tale personale

Mulțumire (aproximativ 10 minute)

  • Mulțumește lui Dumnezeu pentru ce a făcut în biserica Sa și pentru ceea ce va face prin ea.
  • Mulțumește lui Dumnezeu că dorește să curețe, să purifice și să conducă biserica Sa.
  • Mulțumește lui Dumnezeu că Domnul Isus s-a rugat pentru biserică, cerând ca toți sa fim una.
  • Mulțumește lui Dumnezeu că lucrează la inima oamenilor pentru care te rogi.

Imnuri sugerate

Ce plăcut e și frumos – 566; Ca ucenicii-n odaia de sus – 656;  Cred în Domnul Isus – 219; Suntem una-n iubirea Lui – 570; Stau pe adevăr – 221.

Hristos reflectat în biserică

Eu în ei, şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. Ioan 17:23

Nu este nimic care să slăbească atât de mult influența bisericii ca lipsa de iubire… Oamenii din lume privesc la  noi pentru a vedea modul în care credința ne afectează viața și caracterul. Ei urmăresc să vadă dacă are efect sfințitor asupra inimii, dacă devenim schimbați asemenea Domnului Hristos. Sunt pregătiți să descopere orice defect din viața noastră, orice inconsecvență în faptele noastre. Să nu le dăm ocazia să aducă reproșuri credinței noastre.

Nu împotrivirea lumii este ce care ne pune în cel mai mare pericol; răul care este îndrăgit chiar in mijlocul nostru aduce cele mai cumplite dezastre. Viața neconsacrată a celor cu inima împărțită este cea care întârzie lucrarea adevărului și aduce întuneric peste biserica lui Dumnezeu.

Nu este un mod mai sigur de a ne slăbi pe noi înșine în lucrurile spirituale decât acela de a fi invidioși, a ne suspecta unul pe altul, gata de a bănui și a găsi greșeli… Când vă adunați împreună, aveți grijă la cuvintele rostite… Dacă dragostea pentru adevăr este in inima ta, vei vorbi despre adevăr. Vei vorbi despre fericita speranță pe care o ai în Isus. Dacă ai dragoste în inimă, vei căuta să întărești pe fratele tău în sfânta credință. Dacă este scăpat un cuvânt care este dăunător pentru caracterul prietenului sau fratelui tău, nu încuraja o astfel de vorbire rea. Este lucrarea dușmanului. Amintește vorbitorului cu amabilitate că Dumnezeu și Cuvântul Său interzic acest fel de vorbire. Trebuie să ne golim inimile de tot ceea ce murdărește templul sufletului, pentru ca Hristos să poată locui în el. Răscumpărătorul  nostru ne-a spus cum trebuie să-L facem cunoscut lumii. Dacă prețuim spiritul Său, dacă manifestăm dragostea Sa față de alții, dacă păzim interesele unii altora, dacă suntem buni, răbdători, îngăduitori, lumea va avea o dovadă prin roadele noastre, că suntem copii ai lui Dumnezeu. Unitatea în biserică  este cea care îi permite acesteia să exercite influență conștientă asupra necredincioșilor și a celor lumești. (That I May know Him, p. 153)

Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii. Ioan 13:35

Religia lui Hristos înseamnă mai mult decât iertarea păcatului; înseamnă că păcatul e îndepărtat și golul rămas este umplut cu Duhul. Înseamnă că mintea este divin iluminată, că inima este golită de eu și umplută cu prezența lui Hristos. Când această lucrare este făcută pentru membrii bisericii, biserica va fi  vie și lucrătoare. (Ye Shall Receive Power,p. 318)

Când ne vom aduce inimile în unitate cu Hristos și viețile în armonie cu lucrarea Sa, Duhul care a coborât în ziua Cincizecimii va cădea peste noi. Vom fi puternici în puterea lui Hristos și vom fi umpluți cu plinătatea lui Dumnezeu… Trebuie să ne predăm lui Hristos, consacrând fără rezerve toate resursele și capacitățile noastre in slujba Lui. Trebuie să facem o bună mărturisire de credință; vom sluji lui Dumnezeu slujind pe cei care au nevoie de ajutorul nostru. Atunci vom lăsa lumina  noastră să strălucească prin fapte bune. (The Review and Herald, Dec. 16, 1884)

Așa cum ucenicii, umpluți cu puterea Duhului Sfânt, au plecat să proclame Evanghelia, la fel și slujitorii lui Dumnezeu trebuie să meargă astăzi. Toți acei peste care strălucește lumina adevărului prezent trebuie să simtă milă pentru cei care se află în întuneric. De la toți credincioșii lumina trebuie să fie reflectată in raze clare, distincte. Domnul așteaptă să facă astăzi o lucrare asemănătoare cu cea făcută de El prin trimișii Săi după Ziua Cincizecimii. Acum, când sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape, zelul bisericii ar trebui să-l întreacă chiar și pe cel al primei biserici. Zelul pentru slava lui Dumnezeu a motivat ucenicii să dea mărturia adevărului cu multă putere. Nu ar trebui ca această râvnă sa ardă în inimi dorința de a spune istoria iubirii răscumpărătoare a lui Isus Hristos cel răstignit? (The Review and Herald, Jan. 26, 1905)

Întrebări pentru meditație personală

  1. Cum poți tu, ca membru al bisericii vii a lui Hristos, să încurajezi unitatea și dragostea între frați?
  2. Roagă-te ca Domnul să-ți descopere dacă trebuie să ierți, să ceri iertare sau să te împaci cu cineva din biserică sau din afara ei.

Material apărut pe tendaysofprayer.org și tradus pe zecezilederugaciune.wordpress.com.

1 răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *